Home

Comunitatea românească

În R. Belarus nu există o comunitate româneasca compactă. În această ţară locuiesc aproximativ 30 cetăţeni români, dintre care majoritatea în Minsk, cu care Misiunea menţine o legătură constantă.

Ambasada noastră are o comunicare bună cu conaţionalii români, aceştia fiind invitaţi la diverse acţiuni, ca de exemplu la festivităţile de marcare a Zilei Naţionale.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care se află în Republica Belarus să îşi înregistreze, în mod voluntar, prezenţa în zonă, la misiunea diplomatică, pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă.

Înscrierea va fi realizată strict în baza liberului consimţământ, iar datele vor fi prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677 din 21 noiembrie 2001.

Date fiind natura şi scopul înregistrării, NU se vor percepe taxe consulare pentru efectuarea înregistrării.

Atunci când ne aflăm în străinătate, fiecare dintre noi trebuie să fie conştient de faptul că oriunde în lume există riscuri de securitate, motiv pentru care trebuie să ne asigurăm, în mod individual, măsurile de precauţie necesare pentru putea avea o şedere cât mai plăcută şi lipsită de griji.

Ambasada României la Minsk acorda asistenţă membrilor comunităţii româneşti şi cetăţenilor români din Republica Belarus şi menţine permanent contactul cu aceştia.

 

Accesul cetăţenilor români pe piaţa locală a forţei de muncă

Este reglementat potrivit dreptului intern.

În prim plan

Lansarea volumului Eminescu

15.01.2020

Cu prilejul împlinirii a 170 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu și a Zilei Culturii Române, Ambasada României în Republica Belarus lansează prima ediție ilustrată a volumului de poezii din opera marelui poet traduse în limba belarusă. Lucr…

Derularea concursului de burse oferite de statul român

14.01.2020

A început depunerea dosarelor pentru bursele oferite de statul român, cetăţenilor străini, pentru anul universitar 2020-2021. RO: http://www.mae.ro/node/10250 EN: http://www.mae.ro/en/node/10251 FR: http://www.mae.ro/fr/node/10253 …

Participarea Ambasadei României în Republica Belarus la Târgul de Crăciun

12.12.2019

Ambasada României în Republica Belarus a participat, la 8 decembrie 2019, la Târgul Internaţional de Crăciun, eveniment de caritate care se desfăşoară, în mod tradiţional, în prag de sărbători, în fiecare capitală a lumii, cu participarea…