Comunitatea românească

Pe agenda comunităţii

Ambasada României în Republica Belarus, împreună cu Ambasada Franţei, Ambasada Republicii Moldova şi Biroul local al Ambasadei Confederaţiei Elveţiene în Republica Belarus, au organizat în perioada 24-28 martie 2014, la Cinematograful „Central” din Minsk, Săptămâna Filmului Francofon. Manifestarea a fost dedicată marcării Zilei Internaţionale a Francofoniei în Republica Belarus.

 

Săptămâna Filmului Francofon a fost inaugurată cu prezentarea filmului „Nuntă în Basarabia” de Napoleon Helmis (co-producţie România - R. Moldova – Luxemburg –Franţa), la care gazdele – ambasadorul Republicii Moldova, E.S. Gheorghe Hioară, însărcinatul cu afaceri a.i. al Ambasadei României, domnul Constantin Eremia, şeful Biroului local al Ambasadei Confederaţiei Elveţiene, domnul Aldo de Luca, şi ataşatul cultural al Ambasadei Franţei, doamna Claire-Elise Hubert – au avut ca invitaţi membri ai cercului diplomatic local, reprezentanţi ai mediilor culturale, academice, universitare şi de presă, cadre didactice vorbitoare de limbă franceză, reprezentanţi ai comunităţii româneşti, inclusiv cetăţeni originari din Republica Moldova.

 

Filmul „Nuntă în Basarabia” a primit aplauzele publicului, invitaţii formulând aprecieri pentru calitatea artistică, substratul cultural şi actualitatea filmului pentru realităţile Europei de Est.

 

Organizatorii îşi propun ca pe parcursul anului 2014 să prezinte Săptămâna Filmului Francofon în oraşele capitale regionale din Republica Belarus – Brest, Vitebsk, Grodno şi Moghilev.

În prim plan

Recepţia de Ziua Naţionala a României

06.12.2019

La 28 noiembrie 2019, în incinta Hotelului Renaissance din Minsk, a avut loc recepţia pentru marcarea Zilei Naţionale a României. Manifestarea a debutat cu intonarea imnurilor de stat ale României şi Republicii Belarus de către studenţii corului…

Vioara lui Enescu la Minsk

22.11.2019

Ambasada României în Republica Belarus, în parteneriat cu Muzeul Național „George Enescu” şi Radio România, a organizat, la 18 noiembrie 2019, în Sala Mare a Filarmonicii de Stat din Minsk, un concert-eveniment, care i-a avut ca protagoniști…

Alegeri pentru Președintele României – 2019

21.08.2019

VOTUL ÎN STRĂINĂTATE INFORMAȚII GENERALE Alegerile prezidențiale din 2019 vor avea loc în data de 10 noiembrie (turul I) și 24 noiembrie (turul II). Cetățenii români cu drept de vot aflați în străinătate au la dispoziție 3…